Conflict în fața unui fast-food din Botoșani: Bărbat bătut de concubinul vânzătoarei

Conflict în fața unui fast-food din Botoșani: Bărbat bătut de concubinul vânzătoarei

Un echipaj de jandarmerie a intervenit miercuri, în jurul orei 20.00, la un fast-food de pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoșani, în urma unui apel telefonic care sesiza o altercație între mai multe persoane.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că vânzătoarea, după ce a avut o discuție în contradictoriu cu un client, și-a sunat concubinul aflat la domiciliu, pentru a-i veni în sprijin. Însoțit de un prieten, concubinul l-a lovit cu pumnii pe client, iar în momentul în care acesta a căzut, a continuat să îl lovească cu picioarele.

Din cauza agresivității manifestate, jandarmii au procedat la imobilizarea concubinului, cei doi agresori fiind conduși ulterior la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde li s-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Bărbatul agresat a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de o ambulanță solicitată prin apel 112 și transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor.

Stirea anterioara

Ce se poate întâmplă dacă te trezești frecvent peste noapte

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.