Cinci bărbați reținuți pentru comiterea a trei infracțiuni

Cinci bărbați reținuți pentru comiterea a trei infracțiuni

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au dispus reținerea a cinci bărbați cu vârste cuprinse între de 25 și 43 ani din orașul Bucecea, județul Botoșani și comuna Pătrăuți, județul Suceava, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și distrugere.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, la data de 14 februarie 2021, în timp ce se aflau în apropierea Oficiului Stării Civile din orașul Bucecea, județul Botoșani, având asupra lor diferite obiecte contondente, cei cinci bărbați au adresat amenințări cu fapte și acte de violență unor persoane din aceeași localitate, tulburând în acest fel ordinea și liniștea publică. Totodată, trei dintre aceștia au distrus geamurile laterale ale autoturismului aparținând uneia dintre persoanele vătămate. 

În cauză, în cursul zilei de astăzi, polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară pe raza orașului Bucecea, la locuințele persoanelor suspectate de comiterea faptelor, prilej cu care au fost găsite și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe obiecte care prezintă interes în cauze, respectiv obiecte contondente și arme albe. 

Cei cinci bărbați suspectați de comiterea faptelor au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Activitățiile au fost efectuate în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciul de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, precum și cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor menționate mai sus, în vederea administrării și completării în totalitate a probatoriului, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție procedurală.

Stirea anterioara

Cum reacționează organismul la pericol sau frică

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.