Cetăţean din R. Moldova căutat pentru de viol şi crimă, reţinut la Punctul de Trecere a Frontierei

Cetăţean din R. Moldova căutat pentru de viol şi crimă, reţinut la Punctul de Trecere a Frontierei

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi reţinut un cetăţean moldovean, pe numele căruia era emisă o semnalare de către Biroul Interpol pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi crimă.

În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, pasager într-un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că pe numele cetăţeanului moldovean era emisă de către Biroul Interpol o semnalare de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi crimă, pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Câteva ore mai târziu, persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Galaţi, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.