Casa unui botoșănean verificată de polițiști. A fost amendat și i-a fost anulat permisul de port armă

Casa unui botoșănean verificată de polițiști. A fost amendat și i-a fost anulat permisul de port armă

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Expozivi și Substanțe Periculoase au efectuat miercuri 19 aprilie, un control, pe linia respectării regimului armelor și munițiilor, la domiciliul unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Cândești, deținător autorizat de arme letale/neletale.

În urma verificărilor efectuate, armele pentru care deținea permis de port armă, nu erau păstrate conform legislației incidente, iar în locuință, a fost identificată o altă armă neletală, supusă autorizării, achiziționată dintr-o țară străină, care era păstrată, de asemenea, necorespunzător. 

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă de peste 5.000 de lei și i-a fost anulat dreptul de deținere, port și folosire a armelor.

Totodată, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Stirea anterioara

Dosar penal pentru tone de îngrășământ chimic, depozitate în condiții neconforme

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.