Caroserie parţială a unui microbuz furată din Germania, descoperită la PTF Racovăţ
Caroserie parţială a unui microbuz furată din Germania, descoperită la PTF Racovăţ
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor caroseria parţială a unui microbuz care figura în bazele de date ca fiind furată din Germania.
În data de 17 februarie a.c., în jurul orei 23.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț–ITPF Iaşi, judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 36 de ani, în calitate de conducător al unei autoutilitare cu platformă, pe care se afla caroseria parțială a unui microbuz, care avea un sticker de identificare specific Germaniei.
Polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice și au constatat că respectiva caroserie figurează ca fiind furată, alerta fiind emisă de către autoritățile din Germania.
Bărbatul a declarat colegilor noştri că urma să predea caroseria unui concetățean şi că nu avea cunoștință că a fost furată.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Caroseria în valoare de 20.000 de lei a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.