Botoșănean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Botoșănean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

La data de 16 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru  24 de ore, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că, la aceeași dată, bărbatul s-ar fi deplasat la locul de muncă al fostei concubine, de 58 de ani, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Stirea anterioara

Dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Stirea Urmatoare

Tânăr de 18 ani depistat la volan deși nu avea permis de conducere

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.