Botoșănean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și și-a înjunghiat soția

Botoșănean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și și-a înjunghiat soția

Un bărbat de 66 de ani, din Săveni, a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterii infracțiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătorești și violență în familie.  

Potrovit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean,  pe 10 februarie 2021, acesta s-a deplasat la domiciliul soției sale, față de care avea ordin de protecție provizoriu și a consumat băuturi alcoolice împreună cu aceasta, apoi pe fondul unor neînțelegeri mai vechi i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului și peste corp, iar cu un cuțit i-a creat femeii o plagă în zona coapsei, potrivit botosaninews.ro.

„Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Stirea anterioara

Profesorii botoșăneni s-au mobilizat să-i ajute pe elevi să se pregătească pentru examenele naţionale. Vezi detalii!

Stirea Urmatoare

O săptămână de legendă.... la Teatrul Vasilache

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.