Botoșănean de 20 de ani prins în flagrant, cu droguri, de jandarmi

Botoșănean de 20 de ani prins în flagrant, cu droguri, de jandarmi

De la începutul acestui an, jandarmii botoșăneni au întocmit, în trei situații, acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Ultimul caz de depistare a avut loc duminica trecută, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani, când un bărbat în vârstă de 20 de ani, cu un comportament ezitant la vederea jandarmilor, a fost controlat corporal, asupra sa fiind găsit un dispozitiv de mărunțit (grinder) cu fragmente vegetale ce emanau un miros înțepător.

În anul 2023, în urma cooperării eficiente cu Serviciul Judeţean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, au fost constatate 23 de infracțiuni la regimul substanțelor interzise, fapte penale prevăzute și sancționate de Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Conform prevederilor legale, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar dacă aceste fapte privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Pe timpul executării misiunilor de ordine și siguranță publică, efectivele operative ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani acționează zilnic în vederea prevenirii și combaterii consumului de droguri în spațiul public, având în vedere pericolul reprezentat de folosirea substanțelor cu efect psihoactiv asupra sănătății consumatorilor.

Stirea anterioara

Expoziția-concurs de arte plastice „Omagiu Ștefan Luchian”, ediția a XVII-a

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.