Bărbat reţinut după ce a tăiat cu o sticlă două persoane aflate într-un bar

Bărbat reţinut după ce a tăiat cu o sticlă două persoane aflate într-un bar

Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr 7 Darabani, duminică 9 septembrie, au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de un tânăr de 27 de ani, din localitatea Nichiteni.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în noaptea de 08/09.09.a.c, acesta, în timp ce se afla pe terasa unui bar din localitatea de domiciliu, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan a exercitat ameninţări asupra celorlalte persoane care se aflau în local. Totodată, cu ajutorul unui ciob de sticlă a provocat mai multe răni unui minor de 17 ani şi unui alt bărbat de 34 de ani, cei doi fiind transportaţi la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Agresorul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe, urmând ca în funcţie de concluziile medico legale, în cauză să fie propusă o soluţie procedurală.

Stirea anterioara

Dosar penal pentru un bărbat din Coțușca depistat în trafic sub influenţa alcoolului

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.