Bărbat reținut după ce a fost prins cu mașina burdușită cu țigări de contrabandă

Bărbat reținut după ce a fost prins cu mașina burdușită cu țigări de contrabandă

Un echipaj de poliţie rutieră aflându-se luni, 5 noiembrie, în jurul orei 16:20, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe raza localității Cervicești, comuna Mihai Eminescu, a sesizat faptul că un autoturism a virat brusc la stânga, întrând în trombă pe un drum lateral în câmp, la vederea maşinii inscripţionate a poliţiei.

Poliţiştii au urmărit autoturismul în cauză pe o  distanță de aproximativ 4 kilometri de la drumul național, după care șoferul a oprit autoturismul și a fugit, abandonându-l. Poliţiştii au continuat urmărirea șoferului reușind imobilizarea acestuia la o distanță de 300 metri de vehiculul abadonat.

După imobilizarea și legitimarea conducătorului auto, poliţiştii au verificat interiorul  autoturismului, ocazie cu care au fost  identificate  mai multe cutii din carton incripționate cu denumirea ”TUTUN CTC” – Republica Moldova, în interiorul cărora s-au inventariat 7470 pachete de țigarete.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de conducătorul auto sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteaia.

Față de persoana în cauză s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore,  urmând ca în ziua de 06.11.2012 să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.

Cantitatea de 149.400 țigarete (7470 pachete) a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul în valoare de 2.000 euro a fost indisponibilizat. Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat este în cuantum de 62.748 lei. Poliţiştii continuă efectuarea de  cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.