Pompierii botoșăneni prezenți la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
Bărbat reținut după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, de două ori, în aceeași noapte
La data de 11 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a rezultat faptul că acesta, în noaptea de 11 spre 12 martie a.c., a fost depistat de polițiștii rutieri, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani, fiind sub influența alcoolului.
Acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată, fiindu-i reținut permisul de conducere.
Ulterior, în aceeași noapte, bărbatul a fost depistat, din nou, conducând autoturismul, pe strada Marchian, de această dată, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.