Bărbat cercetat pentu conducere a unui vehicul neînregistrat, fără permis și aflat sub influența alcoolului

Bărbat cercetat pentu conducere a unui vehicul neînregistrat, fără permis și aflat sub influența alcoolului

În localitatea Săveni, a fost depistat în trafic, pe DJ 292, miercuri 8 octombrie în jurul orei 12.00, un bărbat de 52 ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor având ataşată o remorcă neînregistrată.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere anulat din anul 2004. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis a fost retras sau anulat şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.