Bar din Dorohoi spart de doi puștani. Au sustras bani şi sticle cu băuturi alcoolice!

Bar din Dorohoi spart de doi puștani. Au sustras bani şi sticle cu băuturi alcoolice!

Poliţiştii municipiului Dorohoi, au fost sesizaţi, marți 13 noiembrie, de administratorul unei unităţi economice din municipiul Dorohoi cu privire la faptul că în noaptea de 12/13.11.2018, persoane necunoscute au pătruns fără drept în incinta societăţii, de unde au sustras mai multe bunuri.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că la data sus menţionată, doi tineri, de 18 şi 19 ani, fiind în stare de ebrietate, au pătruns prin efracţie în incinta societăţii respective, de unde au sustras bani şi sticle cu băuturi alcoolice. Valoarea prejudiciului creat a fost estimată la suma de 1.700 de lei.

Pe numele acestora a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în care se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

Stirea anterioara

Minoră accidentată pe o trecere de pietoni din Botoșani. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Stirea Urmatoare

Accident! Două mașini s-au izbit în comuna Hilișeu Horia – FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.