Autoturism semnalat furat din Belgia oprit la frontiera cu Republica Moldova

Autoturism semnalat furat din Belgia oprit la frontiera cu Republica Moldova

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, care a încercat să iasă din România la volanul unui autoturism ce figura ca fiind furat din Belgia.

În data de 13 aprilie a.c, în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 21 de ani, la volanul unui autoturism marca Renault Megane cu numere de înmatriculare specifice Olandei.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autovehiculului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta figurează ca fiind furat din Belgia.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul contra sumei de 3.000 de euro, fără a avea cunoştinţă că este implicat în vreun litigiu.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 15.850 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Stirea anterioara

ATENTIE – ITM derulează o campanie națională în domeniul construcțiilor

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.