Autoturism fabricat în 2017, furat din Germania, depistat de polițiștii de frontieră

Autoturism fabricat în 2017, furat din Germania, depistat de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat la controlul de frontieră un cetățean german care conducea un autoturism marca Audi A3, fabricat în anul 2017, ce figura ca fiind furat din Germania din data de 28 iunie a.c.

În ziua de 1 iulie a.c., în jurul orei 20.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei cetăţeanul german Franz D., în vârstă de 56 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi A3, fabricat în anul 2017, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind căutat de autorităţile germane, acesta fiind declarat furat din 28 iunie a.c.. Totodată, polițiștii de frontieră au mai stabilit că certificatul de înmatriculare al mașinii nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals, iar plăcuțele de înmatriculare au aparținut unui autoturism marca Volkswagen Polo, radiat din circulație din 17 februarie 2016.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că în urmă cu două săptămâni s-a întâlnit cu un cetățean moldovean, ale cărui date de identitate un le cunoaște, care i-a propus ca în schimbul sumei de 500 euro să transporte autoturismul până în orașul Chișinău - Republica Moldova.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 122.955 lei, a fost indisponibilizat la sediul PF până la finalizarea cercetărilor.

Stirea anterioara

PS Calinic Botoşăneanul va sfinţi Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din comuna Vârfu Câmpului

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.