Autoturism carosat cu ţigarete moldoveneşti depistat de polițiștii de frontieră

Autoturism carosat cu ţigarete moldoveneşti depistat de polițiștii de frontieră

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit ascunse şi nedeclarate într-un locaş special amenajat într-un autoturism 18.200 ţigarete.

În data de 14 septembrie 2013, în jurul orei 06.45, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Sorin B., cetăţean din R. Moldova, conducând un autoturism înmatriculat în România.

Pentru valorificarea unei informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului.

În urma controlului efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit ascunsă şi nedeclarată în rezervor şi aripa faţă dreapta, cantitatea de 18.200 ţigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare de 4068 lei.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, iar  conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei. Totodată a fost luată măsura anulării vizei de intrare în România a cetăţeanului Sorin B.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.