Atenţie, şoferi! 2000 de conducători au rămas fără permis în săptămâna care a trecut

Atenţie, şoferi! 2000 de conducători au rămas fără permis în săptămâna care a trecut

În această săptămână, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, aproape 2.500 de poliţişti rutieri au acționat, la nivel naţional, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietoni.

Acțiunile desfășurate de polițiști, în perioada 16 – 19 februarie a.c., au avut în vedere atât șoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor care traversează regulamentar, cât și pietonii care traversează prin loc nepermis.

O atenție deosebită a fost acordată zonelor cu potențial de risc rutier, precum și celor în care fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul acestor două cauze.

Astfel, pentru nerespectarea normelor care reglementează circulația pe drumurile publice polițiștii au aplicat 15.854 de sancțiuni contravenționale. Din totalul acestora, 13.903 au vizat abateri ale pietonilor, iar 1.951 au fost aplicate pentru șoferii care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public.

Conform legii, în cele 1.951 de cazuri șoferilor le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Poliţia Română acţionează pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice. Activitățile desfășurate, în perioada 16 – 19 februarie a.c., au avut ca obiectiv prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul a două dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere – traversarea neregulamentară, respectiv neacordarea de prioritate pietonilor care traversează regulamentar.

RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI:

Traversaţi strada numai pe marcajul pietonal („ZEBRA"), prin dreptul indicatoarelor ,,Trecere pentru pietoni", iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, pentru pietoni.

Înainte de a traversa prin aceste locuri, asiguraţi-vă atent din ambele părţi şi convingeţi-vă că în acel moment nu se apropie niciun autovehicul.

Traversarea nu se face în fugă, ci în pas vioi şi perpendicular pe axul drumului;

Daca se apropie de trecerea de pietoni maşinile poliţiei, salvării sau pompierilor, aflate în misune, nu traversaţi, chiar dacă semaforul arată culoarea verde.

Elevilor le recomandăm ca după coborârea din mijloacele de transport public, să nu traverseze strada prin faţa ori prin spatele acestora. Traversarea se face numai după plecarea lor din staţie, dar şi atunci, numai prin locurile rezervate trecerii.

De asemenea, în drum spre școală sau la reîntoarcerea către casă, pe drumurile publice situate în afara localităţilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, să circule numai pe partea stângă şi cât mai aproape de margine.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.