Tânăr din Dorohoi reținut după ce ar fi agresat fizic un băiat de 16 ani
Arestat pentru 30 de zile pentru violență în familie
La data de 14 noiembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării și lovirii sau alte violențe.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 13 noiembrie a.c., în timp ce se afla la locuința sa, împreună cu un alți doi bărbați, de 63 de ani, respectiv 37 de ani, pe fondul unor neînțelegeri în familie i-ar fi agresat pe aceștia, provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Față de bărbat, inițial a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.