Amendă şi material lemnos confiscat de poliţiştii botoșăneni

Amendă şi material lemnos confiscat de poliţiştii botoșăneni

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani, miercuri 15 ianuarie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Pacea, au oprit pentru control un autovehicul care transporta cantitatea de 8,2 metri cubi de material lemnos.

Cu ocazia verificărilor s-a stabilit faptul că acesta era condus de un bărbat de 73 de ani, din judeţul Suceava, iar la solicitarea poliţiştilor a prezentat un aviz de însoţire a materialului lemnos, însă acesta nu avea înscrise toate datele, conform prevederilor legale aflate în vigoare.

Conducătorul auto a fost sancţionat conform Legii 171/2010 cu amendă în cuantum de 3000 de lei, iar cantitatea de material lemnos a fost supusă confiscării.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.