Alcool, injurii, cap în gură și amenințare cu cuțitul. Scandal la benzinărie aplanat de jandarmi

Alcool, injurii, cap în gură și amenințare cu cuțitul. Scandal la benzinărie aplanat de jandarmi

În seara zilei de duminică, 28 februarie a.c., angajaţii unei staţii de alimentare cu carburanţi din oraşul Săveni au solicitat telefonic intervenţia jandarmilor, pentru aplanarea unui conflict.

La sosirea echipajului de jandarmi, un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice adresa injurii şi ameninţa personalul de serviciu şi pe un tânăr aflat în incinta staţiei cu acte de violenţă, încercând să îl lovească pe acesta din urmă.

Agresorul a fost imobilizat, iar unul dintre angajaţi le-a înmânat jandarmilor un cuţit care aparţinea acestuia.

Tot scandalul a început într-un bar din localitate, unde între agresor şi tânărul respectiv a avut loc un schimb de replici. Tânărul s-a îndreptat spre benzinărie pentru a se întâlni cu angajaţii pe care îi cunoştea şi l-a sunat pe agresor, cerându-i socoteală pentru injuriile pe care acesta i le-a adresat ceva mai devreme şi indicându-i locul unde se află.

Agresorul s-a deplasat la benzinărie, primul lucru pe care l-a făcut fiind să-l lovească cu capul în zona feţei, după care personalul de serviciu a intervenit şi l-a scos afară.

În acel moment, scandalagiul a scos un cuţit, de care însă a fost deposedat într-un moment de neatenţie de către personalul staţiei, care ulterior s-a retras în clădire până la sosirea jandarmilor.
Agresorul a refuzat să dea relaţii cu privire la cele întâmplate, iar oamenii legii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lovire şi alte violenţe” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

Stirea anterioara

Sancțiuni aplicate de jandarmi în urma acțiunilor desfășurate pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.