Acțiuni preventive pentru siguranța bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete
La data de 20 mai 2026, în cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, polițiștii rutieri au desfășurat activități preventive dedicate bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice, având ca principal scop prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță în trafic.
Pe parcursul acțiunii, participanții la trafic au fost informați cu privire la obligațiile pe care le au atunci când circulă pe drumurile publice, fiind transmise recomandări pentru adoptarea unui comportament responsabil și preventiv.
Polițiștii au atras atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație, utilizării echipamentelor de protecție și deplasării prudente, mai ales în zonele aglomerate sau cu vizibilitate redusă.
De asemenea, au fost legitimate 100 de persoane și oprite pentru verificare, 50 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 12 au fost aplicate bicicliștilor și conducătorilor de trotinete care nu au respectat regulile de circulație.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.