Acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale

Polițiștii botoșăneni au desfășurat, sâmbătă, 29 aprilie, o acțiune preventivă, în sistem integrat, împreună cu cei ai Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și InspectoratuluiJudețean de Jandarmi, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. 

Acțiunile au fost desfășurate la șase spații de cazare, din municipiul Botoșani, fiind identificați 64 de cetățeni străini.

În urma verificărilor efectuate nu au fost constatate nereguli cu privire la șederea acestora pe teritoriul României. 

Astfel de activități  vor fi desfășurate și în perioada următoare.

Stirea anterioara

Recunoștință Veteranilor de Război! 10% din veteranii români din cel de-al Doilea Război Mondial trăiesc în Botoșani - FOTO

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.