Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei. Peste 200 de sancțiuni aplicate

Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei. Peste 200 de sancțiuni aplicate

În perioada 11-13 decembrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun. 

Astfel, pe raza întregului județ au fost organizate 26 de acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 414 societăți comerciale/persoane fizice autorizate.

Echipele de control au aplicat 232 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 48.000 lei, dintre acestea 200 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 29 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdincțiilor privind deplasarea.

Vă reamintim faptul că la nivel național a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise, precum și faptul că în intervalul orar 23:00-05:00 este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, cu unele excepții menționate în mod expres în actul normativ. 

Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă  de la 500 la 2.500 de lei, cu posibilitatea achitării în termen de 15 zile,  a jumătate din valoarea stabilită de agentul constatator.

Stirea anterioara

Mașină care mergea haotic prin Botoșani oprită de polițiști. Șoferul era beat și nu avea permis!

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.