Acțiune de conștientizare a riscului rutier și întărire a disciplinei rutiere desfășurată pe raza orașului Săveni

Acțiune de conștientizare a riscului rutier și întărire a disciplinei rutiere desfășurată pe raza orașului Săveni

La data de 14.decembrie.ac, în intervalele orare 07:00-11:00și 16:00-18:00, polițiștii din cadrul Polițieiorașului Săveni, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Vlăsinești, Serviciului Rutier, Poliției municipiului Botoșani, Poliției municipiului Dorohoi, Poliției orașului Ștefănești și Darabani, au desfășurat o amplă acțiune de prevenire și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive de către conducătorii auto.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 180 de persoane, au fost verificate peste 170 de autovehicule și au fost efectuate peste 80 de testări cu aparatul etilotest.

În  urma neregulilor constatate a fost constatată o infracțiune și au fost aplicate 111 sancțiuni contravenționale pentru nereguli constatate la regimul circulației rutiere, în valoare de peste 27.000 de lei, totodată fiind reținute 8 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

Stirea anterioara

Pirat rutier amendat la Botoșani

Stirea Urmatoare

Intervenție cu șenilata după ce o tânără a căzut de pe bicicletă și s-a rănit

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.