Acțiune de ampolare pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic

Acțiune de ampolare pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic

Polițiștii botoșăneni au acționat joi 4 august, în întreg județul pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic.

Acțiunea s-a desfășurat la nivel național, urmărindu-se respectarea normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În cadrul acțiunilor au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigarea criminalității economice, transporturi care au acționat împreună cu jandarmi, polițisti de frontieră dar și reprezentanți ai Gărzii Forestiere și Ocoalelor Silvice.

În cadrul acțiunilor au verificate 219 mijloace de transport, au fost executate 87 de controale, au fost constatate 3 infracțiuni, iar în urma neregulilor identificate au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale în valoare de 90.061 lei, iar în urma controalelor efectuate a fost confiscată cantitatea de aproximativ  223,18 metri cubi de material lemnos.
 
Exemple
La data de 4 august 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 291 în localitatea Bucecea, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține nici un document specific de transport pentru materialul lemnos, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 lei conform Legii 171/2010 iar materialul lemnos a fost confiscat.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul național DN 29 C în localitatea Bucecea, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține nici un document specific de transport pentru materialul lemnos, acesta fiind sancționat contravențional cu avertisment în conform Legii 171/2010 iar materialul lemnos a fost confiscat.

Tot joi 4 august, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul național DN 29 A, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține documente specifice de transport pentru întreaga cantitate de materialul lemnos transportată, acesta fiind sancționat contravențional cu avertisment în conform Legii 171/2010 iar materialul lemnos pentru care conducătorul nu deținea documente, a fost confiscat.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat verificări pe linia respectării normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, la un punct de lucru din comuna Dersca.  În urma activităților desfășurate s-a constatat faptul că în perioada februarie – august 2022, agentul economic a primit mai multe cantități de material lemnos, fără ca acestea să fie însoțite de documente legale de proveniență.

Polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei, totodată fiind confiscată  cantitatea de 190, 12 metri cubi material lemnos, în valoare de 32.965,65 de lei.

Stirea anterioara

Părul prins sau părul desfăcut, cum e mai bine să îl ținem

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.