Acțiune a polițiștilor în zona cluburilor și a sălilor de jocuri de noroc - FOTO

Acțiune a polițiștilor în zona cluburilor și a sălilor de jocuri de noroc - FOTO

În noaptea de 19 spre 20 martie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Ordine Publică, Biroul de Investigații Criminale și Biroul Rutier, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și a Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au acționat în municipiul Botoșani, în zona cluburilor și discotecilor, precum și a sălilor de jocuri de noroc, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.  

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 400 de persoane și verificate 20 de autovehicule. In același context, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 3000 de lei, pentru nerespectarea Legii 61 din 1991 privind respectarea normelor de conviețuire socială și a O.U.G. 195 din 2002 privind regimul rutier. 

Două persoane, care nu au colaborat cu forțele de ordine, au fost conduse la sediul poliției pentru stabilirea identității și luarea măsurilor legale. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere. La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii.

Stirea anterioara

Când ne fac rău plantele medicinale

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.