ACCIDENT! Tânăr șofer ajuns la spital, după o depășire imprudentă

ACCIDENT! Tânăr șofer ajuns la spital, după o depășire imprudentă

Lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizați, marți 20 octombrie a.c., prin apel 112 despre faptul că pe drumul național DN24C din localitatea Bobuleşti, oraș Ștefănești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 24 de ani din localitatea Bădiuţi, oraş Ştefăneşti, județul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul pe drumul național DN24C, pe raza localității Bobuleşti, a efectuat manevra de depășire a unei coloane de autovehicule, iar în momentul în care a revenit pe banda sa de circulaţie, a intrat în coliziune cu autoturismul ce se deplasa în fața sa, condus de către un bărbat de 51 ani din orașul Ștefănești.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 24 de ani, care a fost preluat de către un echipaj de ambulanță și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, fiindu-le totodată prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”, urmând a se propune soluție procedurală.

Stirea anterioara

Accident pe o trecere de pietoni de pe Calea Națională din Botoșani

Stirea Urmatoare

Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat! Anunţul Ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.