Accident rutier la Manoleasa, soldat cu victime omenești

Accident rutier la Manoleasa, soldat cu victime omenești

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 au fost sesizați joi 14 iulie cu privire la faptul că pe Drumul Național D.N. 24 C, în comuna Manoleasa, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr de 21 ani, din comuna Manoleasa, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe Drumul Național, D.N 24.C, direcția de deplasare, comuna Mitoc înspre comuna Manoleasa, într-o curbă 
la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 81 de ani.

În urma impactului, tânărul de 21 de ani, a suferit leziuni, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițistii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Stirea anterioara

Plante care țin stresul la distață

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.