Accident provocat de un șofer neatent care nu a oprit la indicatorul „STOP”

Accident provocat de un șofer neatent care nu a oprit la indicatorul „STOP”

MIHAI B. de 22 ani, din comuna Băluşeni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism miercuri, 14 august 2013, în jurul orei 20.50, pe strada Manoleşti-Deal, din municipiul Botoşani, nu a respectat semnificaţia indicatorului ”STOP” montat la intersecţia cu strada Pacea, împrejurare în care nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de A. Constantin de 29 ani, din municipiul Botoşani.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui A. Constantin, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză se efectuează cercetări față de B. MIHAI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.