Abateri pe bandă rulantă pe șoselele din Botoșani. În câteva ore, Poliția Rutieră a reținut 16 permise de conducere

Abateri pe bandă rulantă pe șoselele din Botoșani. În câteva ore, Poliția Rutieră a reținut 16 permise de conducere

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat, duminică 23 mai, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii accidentelor rutiere, acționând în acest sens, pe principalele artere din zona rurală unde s-au înregistrat evenimente rutiere grave. 

În urma activităților desfășurate au fost legitimate peste 100 de persoane și verificate 98 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 15.000 de lei. 

De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere, dintre care 13 permise pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 2 permise, pentru conducere sub influența alcoolului, iar un permis a fost reținut pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor care aveau acest drept.

Stirea anterioara

Horoscopul săptămânii 24-30 mai. După o săptămână benefică pentru toate zodiile, urmează o nouă săptămână cu surprize

Stirea Urmatoare

Acțiune cu efective mărite în Dorohoi! Peste 100 de amenzi date pentru depășirea vitezei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.