199 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști la Dorohoi
La data de 14 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu alte subunități de profil și cu sprijinul jandarmilor, au organizat o acțiune amplă pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiul Dorohoi și a zonelor limitrofe.
În cadrul activității, au fost legitimate 260 de persoane și oprite pentru control, 220 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 199 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 70.000 de lei.
Totodată, au fost verificate 9 unități economice în vederea verificării respectării legislației în vigoare.
Dintre sancțiuni, 192 au fost aplicate pentru abaterile comise la regimul rutier, 52 de conducători auto fiind sancționați pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 13 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
La acțiune a participat și un reprezentant din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.