Trucul ştiut de puţini pensionari români. La ce te ajută talonul de pensie electronic şi cum îl obţii

Trucul ştiut de puţini pensionari români. La ce te ajută talonul de pensie electronic şi cum îl obţii

Talonul de pensie electronic poate fi obţinut de orice pensionar român şi are nişte beneficii în plus, spre deosebire de celebrul talon mov.

În schimb, problema este că talonul de pensie electronic ajunge cam greu la pensionarii români. Mulţi nu ştiu de el, iar alţii nu prea se descurcă cu sistemul online.

Documentul, cunoscut drept talonul de pensie electronic, ar trebui să fie primul pas spre digitalizarea sistemului național de pensii.

În plus, pensionarii care nu vor să mai aștepte poștasul acasă pot beneficia de un talon de pensie electronic.

Procedura de obţinere a talonului de pensie electronic este însă un pic greoaie, având în vedere că presupune cel puțin un drum la Casa de Pensii.

Paşii prin care pensionarii pot obţine talonul de pensie electronic

Pasul 1: Orice pensionar trebuie să aibă o adresă de mail validă, cu nume şi parolă.

Pasul 2: Ulterior, trebuie să acceseze site-ul Casei Naționale de Pensii pentru a-și deschide un cont online. Acolo completează un formular, iar site-ul îi generează o cerere.

Pasul 3: Cu cererea printată, pensionarul merge la Casa de Pensii, unde angajații instituţiei îi verifică documentele și îi activează contul. Tot acolo primesc o foaie cu opt instrucțiuni, pentru a putea accesa contul online.

Pasul 4: Pensionarul se întoarce acasă, iar pe mail va trebui să primească un link care este valabil 72 de ore. Odată accesat link-ul, sistemul îl va obliga să își seteze o parolă, apoi va primi o nouă cerere pe care pensionarul trebuie să o printeze, semneze, scaneze și să o introducă în platformă.

Pasul 5: Abia atunci va fi generat documentul de informare, cunoscut drept talonul de pensie electronic.

La sfârşitul anului trecut, peste 11.000 de pensionari au cerut să primească talonul de pensie electronic.

În România, sunt peste cinci milioane de pensionari și doar jumătate dintre ei primesc banii pe card.

La ce foloseşte talonul de pensie electronic
Pensionarii care nu vor să mai aștepte poștasul acasă pot beneficia de un talon de pensie electronic.

Talonul electronic de pensie poate ţine loc vechiului talon de pensie și, în plus, conține un cod QR pe care pensionarul îl poate prezenta la medicul de familie, la spital sau în călătoriile cu trenul.

În plus, pensionarii care nu vor să mai aștepte poștasul acasă pot beneficia de un talon de pensie electronic.

"(7) Casa Națională de Pensii Publice transmite, la cerere, în format electronic, pe e-mail sau în contul on-line deschis în portalul CNPP, documentul de informare cu privire la sumele plătite beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) în cont curent sau în cont de card.

(8) Documentul de informare prevăzut la alin. (6) se transmite în format electronic începând cu luna următoare înregistrării cererii, în maximum 48 de ore de la efectuarea plății drepturilor în cont curent sau cont de card.

(9) Documentul de informare prevăzut la alin. (6), transmis în format electronic, produce efecte juridice identice cu documentul de informare cu privire la sumele plătite transmis lunar la domiciliu sau, după caz, la reședință prin serviciul de corespondență standard.

(10) Documentul de informare prevăzut la alin. (6), în format electronic, este acceptat ca document valid în relația cu toate instituțiile și autoritățile publice. Instituțiile și autoritățile publice care îl solicită nu vor condiționa oferirea de informații sau de servicii de prezentarea documentului în format fizic.

(11) Documentul de informare prevăzut la alin. (6), în format electronic, conține toate elementele de identificare unică de pe documentul fizic omolog.

(12) Casa Națională de Pensii Publice arhivează documentele de informare cu privire la sumele plătite, transmise în format electronic, în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, în condițiile tehnice stabilite de Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată", se arată în Legea 270 din 11 noiembrie 2021, privind sistemul unitar de pensii publice.

Când mă pot pensiona - este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi genul, apoi aflaţi data pensionării.

Veste tristă pentru 1,8 milioane de români născuţi după 1968. Ei vor fi puternic afectaţi la pensii. Un calcul simplu arată problemele cu care aceştia se vor confrunta.

Problemele demografice ale României se vor acutiza în următorii 20-30 de ani, declinul sistemului de pensii urmând să înceapă în anul 2030, când o mare parte din "decreței" vor ieși la pensie.

În prezent, numărul angajaților cu carte de muncă este puțin mai mare decât cel al pensionarilor, ceea ce conferă o oarecare stabilitate.

Concret, numărul de salariaţi activi este la acest moment de 5,71 milioane persoane, potrivit datelor furnizate de către Inspecţia Muncii. Dintre aceştia, 4,5 milioane de angajaţi sunt din mediul privat, iar 1,2 milioane lucrează la stat.

Stirea anterioara

Furtuna Larisa ajunge în România, după ce a făcut ravagii în mai multe state europene. Ce fenomene meteo sunt așteptate

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.