Stai în siguranță! Curăță coșurile de fum cu specialiști

Stai în siguranță! Curăță coșurile de fum cu specialiști

În acest an, trei persoane și-au pierdut viața și alte 14 au fost afectate în urma intoxicațiilor cu monoxid de carbon, una dintre cauze fiind coșurile de fum obturate;

Suntem în plin sezon de pornire a sistemelor de încălzire care funcționează cu gaze naturale și ne aflăm pe ultima sută de metri în ceea ce privește curățarea coșurilor de fum și a sistemelor de evacuare a gazelor arse. Sunt operațiuni deosebit de importante întrucât intoxicațiile cu monoxid de carbon, soldate din păcate cu numeroase decese, sunt cauzate în cea mai mare parte de coșuri de fum obturate sau de neetenșeități la sistemele de evacuare a gazelor arse. Nu mai puțin de opt incidente au avut loc în aria de activitatea a companiei Delgaz Grid, în primele zece luni ale anului, iar în urma lor trei persoane și-au pierdut viața asfixiate, alte 14 fiind grav intoxicate cu monoxid de carbon. 

„Trebuie să acordăm o mare atenție operațiunilor care se fac înainte de intrarea în sezonul rece, la instalațiile de încălzire. Este vorba în principal de curățarea coșurilor de fum și a canalelor de evacuare a gazelor arse care sunt parte a acestor instalații. Nu trebuie ignorate nici alte aspecte care țin de modul în care utilizăm anumite aparate din casă, spre exemplu, folosirea aragazului ca sursă de încălzire trebuie să fie neapărat exclusă”, afirmă Petre Stoian, directorul general adjunct al Delgaz Grid. 

De aceea, până iarna își intră în drepturi depline curățarea coșurilor de fum și a canalelor de evacuare a gazelor arse este o prioritate. În mod obligatoriu, operațiunile trebuie să fie făcute numai de către persoane autorizate în domeniu. 

„Inspecția pe exterior a casei pentru a vedea dacă putem face curățarea fără a pune în pericol ceva sau pe cineva, inspecția video pe interior a coșurilor de fum, curățarea propriu-zisă care poate fi urmată, în funcție de ce găsim în interiorul coșului, de proba de etanșeitate sau o videoinspecție sunt etapele pe care profesioniștii în domeniu le parcurg atunci când se ocupă de coșurile de fum”, spune Cristian Simion, președintele  Asociației Hornarilor, Constructorilor de Coșuri de Fum și Seminee ASFOCH. 

Pentru a preveni intoxicațiile cu monoxid de carbon, trebuie să ne asigurăm că în bucătăriile de la blocuri, unde sunt instalate aragazuri, sunt canale sau grile de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere spre exterior şi că acestea nu sunt obturate. Totodată, copiii trebuie supravegheați permanent în încăperile în care se află mijloace de încălzire în funcțiune, iar aragazurile nu trebuie utilizate pentru încălzirea locuinţei. La case trebuie să verificăm nu doar coşurile de fum şi hornurile, ci și îmbinările între aparatele de încălzire şi coşurile de evacuare, precum și garniturile de etanşare de la focare.

Recomandarea este să avem în locuinţe montate detectoare de monoxid de carbon care emit semnale sonore când identifică prezența acestui gaz nociv.

Monoxidul de carbon nu are culoare și miros, ceea ce îl face foarte greu de depistat și odată acumulat în încăpere devine periculos. Simptomele intoxicaţiei se manifestă prin greaţă, ameţeli, dureri de cap și somnolență. De aceea, trebuie să scoatem victimele la aer curat, să aerisim încăperile şi să contactăm serviciul medical de urgenţă.

Mai multe sfaturi și recomandări despre utilizarea în siguranță a surselor de energie și gaze pot fi găsite pe conturile de social media ale proiectului Romania Sigură.

Stirea anterioara

Beat și fără permis auto, un tânăr din Dorohoi a fost prins în timp ce se plimba cu o mașină împrumutată

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.