Serviciul de distribuţie al gazelor naturale va fi sistat temporar în orașul Bucecea

Serviciul de distribuţie al gazelor naturale va fi sistat temporar în orașul Bucecea

Pentru a permite realizarea unor lucrări de către Transgaz, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 28 iunie, între orele 09:00 -21:00, la consumatorii din localitatea Bucecea. 

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Stirea anterioara

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, distrugere și amenințare

Stirea Urmatoare

Un ciclon lovește Europa. Ce țări vor fi afectate de ninsori puternice și vreme extremă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.