Post vacant de personal contractual scos la concurs de Jandarmeria Botoșani

Post vacant de personal contractual scos la concurs de Jandarmeria Botoșani

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani organizează concurs în vederea încadrării unui post vacant de personal contractual (muncitor calificat IV-I) în cadrul Serviciului Logistic – Administrare Patrimoniu Imobiliar și Protecția Mediului.

Dosarul de concurs poate fi depus personal de către candidați până la data de 14.01.2022, ora 14.00, la Biroul Resurse Umane din cadrul inspectoratului, cu sediul în municipiul Botoșani, str. I.C. Brătianu, nr. 110 - 112.

Nu va fi acceptat dosarul de concurs în cazul în care documentele solicitate în original prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranță care nu permit stabilirea autenticității documentului sau sunt plastifiate.

Candidații trebuie să fie absolvenți de cel puțin studii gimnaziale cu certificat de capacitate/de absolvire și, de asemenea, trebuie să fi absolvit cursuri/programe de perfecționare/specializare - instalator sanitar și încălzire termică, autorizație avizată ISCIR - fochist clasa C (în termen de valabilitate).
Nu se solicită vechime în muncă și/sau specialitate.

Toate informațiile necesare celor interesați sunt cuprinse în anunțul de concurs postat pe site-ul inspectoratului – www.jandarmeriabotosani.ro, secțiunea ,,Carieră”, precum și la avizierul inspectoratului.
În situația în care există nelămuriri în urma studierii anunțurilor de concurs, candidații pot lua legătura telefonic cu lucrătorii Biroului Resurse Umane, de luni până vineri (în zilele lucrătoare), între orele 10.00 – 14.00, la numărul 0231511533, interior 24527.

De asemenea, candidații vor verifica periodic site-ul inspectoratului, pentru a fi la curent cu eventualele precizări și modificări apărute în organizarea și desfășurarea concursului.

Stirea anterioara

Problemele ascunse care te lasă fără bani în portofel. Cum se calculează costurile de funcţionare ale maşinii

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.