De Paște, MAI vine în sprijinul credincioșilor. Vor ajuta biserica la împărțirea Luminii Sfinte

De Paște, MAI vine în sprijinul credincioșilor. Vor ajuta biserica la împărțirea Luminii Sfinte

Ministrul de Interne Marcel Vela a susținut, marți seară o declarație de presă în care a anunțat că MAI vine în sprijinul credincioșilor ortodocși de Paște pentru a primi Lumina Sfântă în case.

Iată principalele declarații:

- În această seară nu voi anunța o nouă ordonanță militară. Am considerat că este necesar să vă prezentăm acordul semnat astăzi între MAI și Patriarhia Română.

- În calitate de ministru al afacerilor interne le mulțumesc credincioșilor de alte confesiuni care au sărbătorit deja Învierea Domnului cu multă responsabilitate și înțelepciune.

- Pentru nu exista riscul răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, MAI vine în sprijinul Bisericii Ortodoxe executând misiuni de susținere și ajutor pentru clerici și credincioși.

- Pentru a oferi și o alinare spirituală tuturor celor care trec în prezent prin momente grele, vom ajuta biserica la împărțirea sfintelor paști, cât și a Luminii Sfinte aduse de la Ierusalim.

- Am semnat împreună cu Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un acord de susținere și sprijin din partea tuturor forțelor coordonate în starea de urgență de către Ministerul Afecerilor Externe.

- Pâinea binecuvântată va fi împărțită credincioșilor vineri, 17 aprilie și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul 7.00 – 17.00, în toate parohiile de către angajații bisericii și voluntari.

- În declarația pe proprie răspundere, credinciosul va face precizarea pentru „ridicarea luminii Paștelui” și va face scrie adresa bisericii .

- Angajații parohiei și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale pe perioada distribuirii paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.

- Pentru credincioșii bolnavi, Paștile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari vineri și sâmbătă sau în prima zi de Paște, cu respectarea normelor de protecție.

- Distribuirea Luminii Sfinte, adusă de la Ierusalim, se va face sâmbătă de către voluntarii Parohiilor și echipajele de ordine publică și patrulelele sub coordonarea MAI, aflate în misiune.

- Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația. În acest sens, doi sau trei locatari pot oferi Lumina Sfântă luată de voluntari.

Stirea anterioara

Cum se ia paracetamolul, reacții adverse, cine să îl evite

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.