Cum se curăță cel mai bine ochelarii

Cum se curăță cel mai bine ochelarii

Ochelarii de vedere adună de toate. Praf, murdărie, ulei, grăsime și nu numai. O pată cât de mică pe ochelari poate avea un impact major asupra vederii. Deși nu există o modalitate infailibilă de a scăpa definitiv de murdărie, există câteva trucuri pentru a păstra ochelarii curați și vederea clară, potrivit Howstuffworks.

Nu e ceva neobișnuit ca adesea să folosim mâneca tricoului sau un prosop de hârtie pentru a ne șterge ochelarii, doar pentru a descoperi că nu am făcut decât să înrăutățim lucrurile. Acea pată din centrul lentilei se răspândește acum de la o margine la alta a ramei.

Chiar dacă sunt deseori folosite ca ultimă opţiune, şerveţelele sau mânecile nu sunt cea mai bună soluţie. Articolele vestimentare şi şerveţelele lasă pe lentile particule de praf sau murdărie care duc la micro-zgârieturi. Acestea afectează treptat calitatea lentilelor şi, în consecinţă, vederea are de suferit.

Când vine vorba de curățarea ochelarilor, săpunul este tot ce avem nevoie! Se pare că păstrarea ochelarilor fără pete și zgârieturi este și ieftină, și ușoară. Nu trebuie decât să-i spălați, ușor.

Iată cea mai bună rutină pentru a avea ochelarii curați:
Spălați-vă mâinile pentru a scăpa de orice murdărie sau germeni.
Clătiți ochelarii cu apă caldă (nici prea fierbinte, nici prea rece).
Adăugați o picătură de detergent de vase delicat pe lentile
Aplicați pe ambele părți ale lentilelor
Clătiți
Uscați totul cu o cârpă fără scame sau din microfibră

Curățarea ramelor
Îngrijirea incorectă poate duce la deteriorarea ramei. Sfaturile de mai jos vor asigura păstrarea aspectului estetic al ramei:

Jetul de apă călduţă neutru oferă rezultate de curăţare bune. Atunci când curăţaţi ochelarii, ţineţi de părţile laterale ale ramei. Acest lucru previne îndoirea sau, mai rău, ruperea ramei

Din motive de igienă, se recomandă curăţarea periodică a părţilor laterale şi a pernuţelor pentru nas. Acest lucru optimizează modul în care se așază ochelarii şi eliminarea substanţelor grase previne alunecarea.

Patru lucruri de evitat când curățați ochelarii
Există câteva lucruri de evitat, cum ar fi mâneca tricoului, prosoapele de hârtie, șervețele și orice altceva care nu este special pentru lentile. Aceste lucruri pot zgâria lentilele, care nu pot fi curățate.

S-ar putea să fii tentat să folosești ceva cu acetonă, cum ar fi un agent de îndepărtare a lacului de unghii, cum e acetona, pentru a elimina petele, dar substanța este prea dură pentru ochelari. Curățătoarele cu ultrasunete par a fi o idee bună, dar pot zgâria lentilele.

Soluțiile antiaburire sunt recomandate?
Dacă nu îți plac lentilele de contact din diverse motive și vrei să rămâi la ochelari, o provocare este să eviți aburirea lentilelor iarna.

Pentru a evita neplăcerea cauzată de aburirea lentilelor, poți încerca trei sugestii:
După ce ai curățat ochelarii, aplică puțină spumă de ras pe ambele părți ale lentilelor. Apoi îndepărtează spuma de ras cu apă caldă. Vei observa că lentilele nu se mai aburesc;
Există spray-uri antiaburire pentru ochelari. Pulverizează pe ambele părți ale lentilelor, apoi șterge-le cu laveta din microfibră;
Poți aplica un tratament special antiaburire, aceasta fiind cea mai bună soluție.

Stirea anterioara

Câteva dintre cele mai bune ceaiuri care scad tensiunea

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.