Ana Dumbravă - Cea mai bună jucătoare de Counter Strike din lume

Ana Dumbravă - Cea mai bună jucătoare de Counter Strike din lume

Unul dintre cele mai populare jocuri video din lume i-a oferit unei jucătoare din România posibilitatea de a-și demonstra talentul în competițiile de profil. Pentru al doilea an la rând, Ana Dumbravă a fost desemnată Cea mai bună jucătoare de Counter Strike: Global Offensive din lume. În vârstă de 24 de ani, tânăra din municipiul Rădăuți, județul Suceava, este jucătoare profesionistă de CS: GO din 2015 și a ajuns, iată, să domine un joc extrem de popular la nivel global.

Premiul, de o importanță majoră în lumea eSports, i-a fost acordat în cadrul unei gale cu totul deosebite - The HLTV Award Show. Prestigiosul eveniment a fost comparat de entuziaștii jocurilor video online cu ceremonia Balonul de Aur - distincție anuală acordată în domeniul fotbalului de France Football. 

De altfel, competițiile de jocuri video sunt asociate tot mai des competițiilor sportive, iar cele mai importante turnee de eSports sunt listate și pe site-urile de pariuri sportive, alături de evenimente din fotbal, tenis, baschet și zeci de alte discipline sportive. 

Prezență tot mai puternică în lumea CS:GO

Ana Dumbravă, care a primit cea mai înaltă distincție din lumea CS:GO, și-a adjudecat o serie de premii remarcabile în ultimii ani în cadrul celor mai importante turnee de specialitate pe plan mondial. Românca este cunoscută în comunitatea de gaming cu pseudonimul ANa și joacă pe poziția de AWP-er (lunetist) la echipa feminină Nigma Galaxy. Ea le-a depășit pe brazilianca Olga Rodrigues și pe rusoaica Ksenia Kluenkova, alte două jucătoare cunoscute pentru abilitățile lor deosebite.

ANa a marcat momentul pe pagina sa de Instagram

„A doua oară consecutiv, jucătoarea anului. Sunt încă în stare de șoc, nu pot exprima toate sentimentele pe care le am acum. Sunt atât de fericită să văd cât de mult sprijin am primit din partea publicului și sper că, prin acest premiu, să pot inspira generația mai tânără să-și dezvolte și să-și urmeze visurile. Vă iubesc pe toți, sper că v-am făcut mândri”, a scris ANa pe pagina sa oficială de Instagram, la scurt timp după ce a primit importanta distincție. Tot în social media, a publicat fotografii în care apare alături de noul său trofeu.

Pe scena HLTV Award Show, Ana Dumbravă a mulțumit organizatorilor, familiei și prietenilor, tuturor celor care au contribuit la visul său. De asemenea, a subliniat aprecierea sa față de colegii de echipă și dorința sa de a inspira când mai multe jucătoare să se alătură industriei gamingului, dominată în general de persoane de gen masculin.

Sărbătoare a lumii CS:GO, unul dintre cele mai populare titluri eSports

HLTV Award Show reprezintă o seară de sărbătoare și de omagiu adresat legendelor scenei Counter-Strike din întreaga lume. Există două categorii în cadrul evenimentului: Premiile HLTV și Premiile Panel. Premiile HLTV sunt decise de personalul HLTV, în timp ce premiile Panel sunt decise de un panel de 34 de persoane format din 20 de jucători profesioniști, 10 membri talentați și 4 membri ai personalului HLTV.

Counter-Strike: Global Offensive este un joc video online de tip shooter multiplayer disponibil pe toate platformele, apreciat și de jucătorii din România. Lansat pe 21 august 2012, CS:GO a ajuns unul dintre cele mai populare titluri eSports, alături de Dota 2. Competițiile majore de Counter-Strike: Global Offensive oferă premii foarte consistente, care pot depăși valoarea de 1 milion USD.

Counter-Strike 2, așa cum apare în prezent pe platforma Steam, reprezintă o actualizare majoră care aduce jocul la nivelul Source 2. Actualizarea a fost lansată pe data de 27 septembrie 2023, după ce fusese anunțată cu mai multe luni înainte.

Sursa foto: canva.com

Stirea anterioara

Anunț pentru cei care nu stau la aceeași adresă din buletin! Este absolut obligatoriu să facă acest lucru

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.