Ziua Culturii Naționale, marcată la Biblioteca Județeană

Ziua Culturii Naționale, marcată la Biblioteca Județeană

Sub auspiciile Zilei Culturii Naționale,Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani organizează și în acest an Rotonda cenaclurilor literare pentru copii și tineret din județul Botoșani.

Sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 10.00, în Sala de lectură și-au dat întâlnire reprezentanții Cercului literar „Luceafărul” de la Hănești, coordonat de profesorul și scriitorul Georgică Manole,ai Cenaclului „Nuferi albi” de la Corni, sub coordonarea doamnei profesor Maria Vasiliu și ai Cenaclului „Litera” de la Stăuceni, coordonat de domnul bibliotecar Gabriel Atănăsoaie. Copiii de la cenacluri vor prezenta creații proprii.

Vor participa la întâlnirea lor și doi invitați speciali. Este vorba despre scriitorii Dumitru Petraș, din Stăuceni și Victor Tănasă, din Iacobeni (Dângeni), care vor recita și vor vorbi despre creația lor.

Tot atunci, alături de cenacluri vor mai fi prezenți elevii școlilor din Flămânzi și Bucecea, cu sensibile momente artistice, construite pe marginea creației eminesciene, în coordonarea doamnelor  Elena Călin, de la Biblioteca Orășenească Flămânzi și Ilona Neculai, de la Biblioteca Orășenească Bucecea. La celelalte secții și fialiale ale bibliotecii vor exista,în întreaga săptămână care precede data de 15 ianuarie 2023, activități, constând în proiecții de filme documentare, spectacole de muzică și poezie, concursuri, expoziții, jocuri creative, toate desfășurate sub lumina Poetului Nepereche și a Zilei Culturii Naționale.

Duminică, 15 ianuarie, cu acordul Societății Române de Radiodifuziune, pe site-ul bibliotecii www.bibliotecabotosani.ro, va fi postată piesa de teatru „Memento mori”, de Mihai Eminescu,  dramatizare radiofonică de Georgeta Răboj, din anul 1991, în regia lui Dan Puican și având în distribuție printre alții pe: Ion Caramitru, George Cozorici, Mircea Albulescu, Adrian Pintea.

Stirea anterioara

Preot nou hirotonit în parohia Mlenăuți. PS Nichifor Botoșăneanul va oficia slujba

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 5000 lei aplicate de polițiștii din Ștefănești pentru transport ilegal de lemne

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.