Sesiune de comunicări privind evoluția scrisului și a cărții, organizată de Biblioteca Județeană Botoșani

Sesiune de comunicări privind evoluția scrisului și a cărții, organizată de Biblioteca Județeană Botoșani

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, începând cu ora 10,00, Secţia Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani organizează o serie de manifestări dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediţia a XXVII-a.

Tema acestui an pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor ediţiei Zilelor Europene ale Patrimoniului este „Biblioteca, arhiva, trezorieri de patrimoniu cultural”, prin care să se reflecte semnificațiile anului 2019 pentru România, în contextul cultural European. Scopul evenimentelor Zilelor Europene ale Patrimoniului este de a sensibiliza cetăţenii privind cunoaşterea şi respectarea patrimoniului lor cultural, iar în cadrul temei din acest an, de a evidenţia rolul păstrării valorilor culturale tradiţionale ce contribuie semnificativ la cultura europeană.

În acest context, va avea loc vernisajul expoziţiei de carte rară din colecţii private botoşănene şi prezentarea unui exponat documentar dedicat evoluţiei scrisului şi cărţii. Acest moment deosebit de important va fi marcat prin realizarea şi editarea unui plic ocazional, a unor cărţi poştale, precum şi a unei ştampile ocazionale. Toate aceste materiale vor fi înmânate expozanţilor, alături de o diplomă specială. Sesiunea de comunicări va fi susţinută de către directorul Direcţiei de Cultură Botoşani Dănuţ Huţu, de istoricul Gheorghe Median, colecţionarul Constantin Adam şi colecţionarul Nicolae Iosub.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.