Proiectul „4/4 Pentru Prieteni” ajunge la Biblioteca Județeană Botoșani

Proiectul „4/4 Pentru Prieteni” ajunge la Biblioteca Județeană Botoșani

Ambasada Statelor Unite în România împreună cu American Councils for International Education au lansat proiectul ”4/4 Pentru Prieteni” inspirat de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea maistringentă și importantă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?”.

Prin acest proiect ne dorim să dedicăm ziua de 4/4/2018 comunității și faptelor bune și să onorăm moștenirea impresionantă lăsată de Dr. Martin Luther King Jr., de la moartea căruia comemorăm 50 de ani, pe data de 4 aprilie 2018.

Peste 200 de parteneri locali din mediul rural și urban au acceptat invitația de a celebra la nivel național valorile voluntariatului și ale prieteniei și de a ne uni forțele pentru a schimba ceva în bine în jurul nostru, oriunde ne-am afla în România. Acestora li s-au alăturat un număr impresionant de voluntari de toate vârstele: peste 3,400, din 38 de județe ale României. Pe 4 aprilie, oriunde s-ar afla, cu toții vor dedica timp valoros comunitățiilor, implicându-se în activități din cele mai diverse: acțiuni caritabile, ore de lectură pentru copii, activități de ecologizare, campanii de informare, dar și alte tipuri de evenimente deosebite.

Cu aceasta ocazie Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani, organizeaza evenimentul
„VOLUNTARIAT PENTRU COPIII CU TULBURĂRI DE SPECTRU AUTIST”

Activitatea urmărește să contribuie la formarea unor conduite și atitudini care să ducă la îmbunătățirea calității vieții copiilor cu tulburări de spectru autist de la „Fundația Părinților Copiilor cu Autism din județul Botoșani” și a familiilor din care provin, dar și la integrarea socială a acestora la nivel local. În proiect sunt incluse: lansarea Cenaclului literar ”P.A.M.” al Asociației Buzz media, lecturi publice din creațiile membrilor Cenaclului și din scriitori consacrați, jocuri interactive, muzică și desen, cadouri oferite copiilor participanți.

Locul desfășurării: Secția de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”, str. Calea Națională, nr 64, Botosani - Intervalul orar: 15:00 – 17:00

„4/4 Pentru Prieteni” este un program finanțat de Ambasada Statelor Unite în România și implementat de American Councils for International Education.

Stirea anterioara

Droguri, substanţe anabolizante şi un permis de conducere fals, descoperite asupra a doi bărbaţi la vamă - FOTO

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.