ONG-urile şi voluntarii din Botoşani ies la târg la Uvertura Mall

ONG-urile şi voluntarii din Botoşani ies la târg la Uvertura Mall

Botoşănenii sunt invitaţi duminică, 20 septembrie, începând cu ora 12.00, la Uvertura Mall, unde va fi organizat Târgul ONG Botoşani, ediţia 2015.

Şi-au anunţat participarea peste 15 organizaţii care vor pregăti standuri de prezentare, activităţi pentru copii şi tineri precum şi moment artistice specific.

Anul acesta Târgul ONG va conţine o secţiune specială, Târgul Voluntarilor Botoşăneni, ediţia a IV-a, acţiune organizată cu sprijin financiar de la Consiliul Judeţean Botoşani, în cadrul proiectului „VoluntGRAN - Voluntariatul trece graniţa”, organizată de Asociaţia B-Right Media în colaborare cu centrul comercial şi organizaţiile participante. Este vorba despre. Târgul voluntarilor va fi un bun prilej pentru organizaţii să-şi promoveze oferta de proiecte pentru a le stârni interesul potenţialilor voluntari, dar şi pentru persoanele care doresc să facă voluntariat pentru a-şi găsi acele activităţi care li se potrivesc cel mai bine.

O altă noutate pe care o aduce ediţia din acest an este că târgul va fi unul internaţional, reunind deopotrivă organizaţii din România, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina, partenere în cadrul proiectului „VoluntGRAN”.  

Uvertura Mall – Ne vedem în Centru!

Stirea anterioara

Vezi ce artiști și ansambluri folclorice de renume vor participa la evenimentul „Cânt și joc la Uvertura”!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.