Maraton de caricaturi la Uvertura Mall

Maraton de caricaturi la Uvertura Mall

Alexandria Librării Botoșani și Uvertura Mall vă oferă sâmbătă, 14 septembrie, la etajul 3 al mall-ului, o zi întreagă de zâmbete provocate de caricaturile artistului BOA.

Pentru a sărbători împreună prezenţa primei Librării Alexandria la Botoșani, l-am provocat pe talentatul artist Ovidiu Ambrozie Bortă, BOA, la un adevărat maraton caricaturistic. Timp de 12 ore, de la 10.00 la 22.00, artistul vă așteaptă în fața librăriei, la etajul III din Uvertura Mall, să aștearnă zâmbete pe buze folosind doar creionul şi colile de hârtie. Desenele, caricaturi sau portrete - după placul “mușteriilor”, vor fi dăruite gratuit „protagoniştilor”.

Ovidiu Ambrozie BORTĂ (BOA) a debutat în caricatura de presă în anul 1997 la cotidianul Bucovina condus şi îngrijit de poetul Ion Drăguşanul. De atunci a continuat să publice grafică satirică atât pe plan local (Actualitatea Suceveană, Crai Nou, Monitorul de Suceava, Jupânu’, Plus SV), cât şi pe plan naţional (Plai cu Boi, Cotidianul). Pe plan internaţional şi-a făcut prezenţa în paginile săptămânalului din New York, NY Magazin. Participările la concursurile naţionale de grafică satirică i-a adus numeroase premii.

Doar sâmbătă botoşănenii au oportunitatea de a primi gratuit caricatura lor sau a celor dragi semnată de artistul BOA. Programul este unul foarte generos 10:00 – 22:00, evenimentul meritându-și numele de „maraton de caricaturi”.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Botoșănenii invitați la vernisajul expoziției de grafică Biserici şi mănăstiri din Moldova medievală

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.