Încep înscrierile pentru ediția a IX-a (2023) a Atelierelor FILIT pentru traducători. Ediție online

Încep înscrierile pentru ediția a IX-a (2023) a Atelierelor FILIT pentru traducători. Ediție online

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) lansează apelul de înscriere în cadrul programului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prin intermediul acestui program, zece traducători din limba română într-o limbă străină vor beneficia și anul acesta de un cadru de întâlnire şi comunicare profesională.

Atelierele FILIT pentru traducători reprezintă o iniţiativă a Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi de a sprijini cooperarea culturală, promovarea patrimoniului și creaţia contemporană la nivel internaţional şi se vor desfăşura în perioada 2 – 6 octombrie 2023, cu întâlniri zilnice online. Acestea includ mese rotunde consacrate traducerii literare și prelegeri cu invitați din mediul cultural-academic. O sesiune de lucru va fi aplicată pe traducerea textului eminescian. 

Participanții au obligaţia de a traduce și preda, până pe 15 octombrie 2023, extrase din lucrările unui autor român la alegere și poezia „Vis” de Mihai Eminescu, pentru care să acorde Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi şi Memorialului Ipoteşti drept neexclusiv de publicare. De asemenea, în momentul publicării oricăreia dintre traduceri, aceștia trebuie să menționeze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul Atelierelor FILIT pentru traducători. O atenţie sporită va fi acordată proiectelor legate de scriitorii evocați în cadrul Muzeului National al Literaturii Române Iași și a Memorialului Ipotești, Botoșani. Participanții vor beneficia de o sumă forfetară de 1.500 de lei.

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentaţie în limba română:
• formular de înscriere, disponibil electronic pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro și www.eminescuipotesti.ro sau la cerere, pe paginile de Facebook ale MNLR Iași, FILIT sau Memorialului Ipotești şi la adresa de e-mail [email protected]
• prezentarea pe scurt a proiectului de traducere (max. 2000 de semne) și expunerea motivelor de a participa la Atelierele pentru traducători online; 
• curriculum vitae cu accent pe activitatea de traducere.

Perioada de înscriere este 17 august - 8 septembrie 2023. Dosarele se vor transmite în format electronic la adresa [email protected], cu subiectul: „înscriere la Atelierele FILIT pentru traducători”.

Evaluarea dosarelor se va realiza în perioada 9 - 17 septembrie 2023, iar rezultatele vor fi comunicate pe data de 18 septembrie 2023.

Stirea anterioara

Două echipe calificate în playoff-ul Conference League. FCSB părăsește competiția după un joc retur șters

Stirea Urmatoare

Peste 100 de sancțiuni aplicate în municipiul Botoșani, în cadrul unei razii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.