Expoziţia Poveşti cu pietre la Memorialul Ipotești

Expoziţia Poveşti cu pietre la Memorialul Ipotești

Începând cu 29 septembrie, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, găzduieşte, în sala Portaluri a Muzeului tematic „Mihai Eminescu”, expoziţia Poveşti cu pietre, care conține lucrările artistului Daniel Dinu Ciuraru.

De profesie profesor psihopedagog, pasiunea pentru arta de a meşteşugi şi-a descoperit-o încă din copilărie. Într-un interviu,  Daniel Dinu Ciuraru declara: „Regula este aceea că nu intervin deloc asupra formei pietrelor, le folosesc exact cum le găsesc”. Artistul mai spunea că nu finalizează o lucrare  până nu găseşte piatra potrivită: „...nu prea fac rabat, vreau să iasă cum trebuie. Iau pietre din spatele blocului, din parcări, unde văd o piatră, acolo sunt şi eu. Celor care se plâng că nu le ajunge timpul, totdeauna le spun că pentru pasiune şi pentru a face ce-ţi place, oricând se găseşte timp”.

Lucrările expuse sunt diverse ca tematică. 

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 29 septembrie 2021, ora 17.00. 

Evenimentul va fi moderat de muzeograf Oana Petronela Buzatu Iliescu.

Stirea anterioara

„Pupăza din tei” în această săptămână la Teatrul „Vasilache”

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.