Victor Ponta, anunţ de la Berlin: Vom menţine cota unică la 16% pe tot timpul guvernării USL

Victor Ponta, anunţ de la Berlin: Vom menţine cota unică la 16% pe tot timpul guvernării USL

Cota unică de 16% va fi menţinută pe parcusul celor patru ani de guvernare USL, pentru a garanta stabilitatea şi predictibilitatea sistemului fiscal românesc, a anunţat premierul Victor Ponta, la Berlin, într-o conferinţă la care au participat mai mulţi oameni de afaceri germani.

"Vom menţine sistemul fiscal cât mai stabil şi predictibil posibil. Cota unică de 16% - o să fiu foarte sincer spunându-vă că eu şi alţi social-democraţi am propus să o schimbăm, dar din cauza influenţei pozitive a partenerilor noştri liberali de coaliţie am decis să păstrăm cota unică şi o vom menţine în mandatul de patru ani. Este o garanţie a stabilităţii legislaţiei noastre fiscale", a spus Ponta, în conferinţa organizată la sediul Deutsche Bank.

Programul de guvernare al USL pentru perioada 2013-2016 prevede menţinerea plafonului maximal de impozitare de 16% şi introducerea, pe parcursul mandatului, a unui impozit diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale, respectiv prin cote de 8%, 12% și 16%, stabilite pe grile de venit.

În discursul susţinut în faţa oamenilor de afaceri germani, Ponta a arătat că România s-a confruntat, începând cu 2009, cu o criză economică şi socială, iar anul trecut a trecut printr-o criză politică, dar că autorităţile sunt hotărâte să asigure în prezent stabilitate şi predictibilitate.

"Vestea bună este că ne-am învăţat lecţiile, am avut alegerile, iar acum stabilitatea, predictibilitatea şi implicarea în promovarea reformelor sunt punctele pe agenda mea şi sunt foarte hotărât să urmez acest program pe următorii patru ani", a afirmat premierul.

El a prezentat oamenilor de afaceri germani potenţialul economic al României, inclusiv din punct de vedere al infrastructurii aeroportuare, şi a precizat că este conştient de faptul că stabilitatea politică este o condiţie pentru ca investitorii străini să aibă încredere în meidul de afaceri românesc.

Ponta a admis însă că există în continuare probleme de infrastructură, dar a asigurat că, până la sfârşitul acestei luni, va fi promovată în Parlament o nouă lege privind parteneriatul public-privat care va rezolva şi această situaţie.

Premierul a arătat totodată că legislaţia muncii este în continuare una "competitivă" din punct de vedere al costului forţei de muncă şi că România trebuie să păstreze acest avantaj competitiv chiar dacă această legislaţie nu este "foarte populară" printre unii colegi de partid şi lideri sindicali.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.