Se dau 456 de euro de persoană. Vezi ce trebuie să faci pentru a lua banii de la stat

Se dau 456 de euro de persoană. Vezi ce trebuie să faci pentru a lua banii de la stat

Vești bune pentru românii care fac acest lucru. Statul român a alocat fonduri uriașe pentru împădurire, astfel încât cei care derulează astfel de activități pot primi sume considerabile de bani, conform unui document publicat de Asociaţia Fermierilor din România.

Se dau 456 de euro pentru fiecare hectar de pădure nouă
AFR a transmis că fermierii au în prezent posibilitatea de a câştiga bani prin împădurire de pe urma terenurilor mai puţin productive, în condiţiile în care până la sfârşitul anului 2023, România are obligaţia să realizeze lucrări de împădurire şi reîmpădurire pe 25.000 de hectare.

„Să remarcăm şi o veste mai bună, mai ales pentru fermierii care deţin terenuri prea puţin productive sau chiar total nefavorabile agriculturii. Acum apare o posibilitate de a câştiga bani şi de pe aceste terenuri, chiar dacă nu imediat. Şi asta pentru că proprietarii care îşi transformă terenurile în păduri vor primi 456 euro/ hectar în fiecare an, timp de 20 de ani. Nu pare mult, mai ales că la început există cheltuieli destul de mari cu împădurirea, dar măcar în perspectivă terenurile devin “productive”. Asociaţia Fermierilor din România salută astfel ideea Ministerului Mediului, o ordonanţă de urgenţă fiind deja aprobată de Guvern. Banii, adică cei 456 de euro pentru fiecare hectar de pădure nouă, vor fi încasaţi anual de proprietar (pentru rolul pe care îl are pădurea nou înfiinţată în stocarea carbonului). Este adevărat că nu e un cadou pentru fermieri, ci o obligaţie pe care România şi-a asumat-o la nivel european. Până la sfârşitul anului 2023, România are obligaţia să realizeze lucrări de împădurire şi reîmpădurire pe 25.000 de hectare, iar între 2024 – 2026 are obligaţia să realizeze pe alte 31.700 de hectare lucrări de împădurire şi reîmpădurire”, arată AFR în document.

Astfel, categoriile de lucrări acceptate sunt: împădurirea terenurilor agricole din categoriile de folosinţă teren arabil, pajişti permanente şi culturi permanente; împădurirea terenurilor agricole degradate devenite inapte pentru agricultură, dar care pot fi puse în valoare prin plantarea acestora; împădurirea terenurilor situate în fondul forestier naţional, cu o suprafaţă de cel puţin 0,5 ha, care anterior manifestării incendiilor forestiere, a fenomenelor meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, a infestărilor cu organisme dăunătoare sau a evenimentelor catastrofale au fost acoperite cu pădure şi care necesită o refacere a potenţialului forestier prin împădurire; împădurirea terenurilor agricole expropriate de RNP – Romsilva în vederea realizării perdelelor forestiere de protecţie.

Stirea anterioara

Alimente pentru ficat gras. Ce mănânci dacă ai această afecțiune

Stirea Urmatoare

Două hale de producție, un magazin, un depozit de deșeuri și o locuință mistuite de foc la Concești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.