Horoscopul săptămânii 9-15 decembrie: O zodie dă lovitura, iar alta are parte doar de complicații!
România a ratat 40% din țintele din PNRR stabilite până la finalul lui 2022
Pentru că am atras prea puține fonduri europene, România va cere la Bruxelles mai mult timp pentru a-și duce la îndeplinire proiectele și reformele din Planul Național de Redresare și Reziliență.
În joc sunt teoretic 29 de miliarde de euro, pe care țara noastră le-ar putea obține până în 2026, însă 40% dintre țintele pe care oficialii au promis că le vor atinge până la finele anului trecut sunt în întârziere. La capitolul bani cheltuiți efectiv, România abia a ajuns la jumătate de miliard de euro.
România și Portugalia au absorbit mai puțini bani decât erau alocați, așa că ambele țări fac presiuni la Comisia Europeană pentru a prelungi după 2026 termenul până la care pot atrage fondurile europene din Planul de Redresare și Reziliență, potrivit Reuters.
Până la finele anului trecut, România avea de îndeplinit 55 de jaloane - adică proiecte și reforme la care s-a angajat - din care însă numai 33 au fost făcute la timp, restul sunt blocate sau în întârziere. Vorbim despre întârzieri la semnarea unor contracte pentru extinderea metroului în București, dar și pentru cel care va fi construit la Cluj-Napoca. Ar mai fi trebuit să fie decise și schimbări privind taxele pe care le plătim, dar și modificări la Codul Penal. Nici Programul prima conectare la apă și canalizare nu a fost gata la timp. Din cauza asta, în România au intrat doar 6 miliarde de euro, deși ar fi trebuit să fie 9 miliarde. Până în 2026, ar trebui să avem în total 29 miliarde de euro.
Mai grav este că, din banii atrași de la Bruxelles, România a cheltuit efectiv sub jumătate de miliard de euro, spune Cristian Ghinea, fost ministru al fondurilor europene.
Cristian Ghinea, vicepreședinte USR: „Cu cât se întârzie pe partea de calendar, cu atât ai o problemă la atras banii, încep niște șantiere uriașe din PNRR. În momentul în care se vor termina acești bani care există, va fi o uriașă problemă de finanțare, Guvernul care va fi atunci ori va opri șantierele, ori va pune bani de la buget.”
Oficialii din România vor acum să negocieze câteva dintre proiectele și reformele promise în domeniul pensiilor, energiei, digitalizării și mediului, după ce și-au dat seama că nu au cum să le ducă la bun sfârșit până la termenul-limită din 2026.
Nicolae Ciucă, prim-ministru: „Peste 5 miliarde de euro din cele 6,3 miliarde primite anul trecut au fost deja contractate. Nu să menținem, ci să intensificăm ritmul, sunt convins că anul acesta lucrurile vor avea un alt ritm și să rezolvăm totul din timp.”
Europarlamentarul Victor Negrescu spune că și alte state, ca Polonia și țările baltice, afectate de război, trag speranță că vor primi un răgaz.,
Victor Negrescu, europarlamentar: „Se discută tot mai mult la nivel european despre prelungirea termenului de implementare a planurilor de redresare și reziliență, e o discuție care nu a fost pornită de România, sunt multe state care întâmpină dificultăți, dar și contextul actual a generat anumite întârzieri care trebuie să fie luate în considerare. În consecință există această posibilitate de prelungire a termenului, care să ajute inclusiv România.”
Până acum, doar 20% din totalul banilor aflați la dispoziția celor 27 de stat au fost atrași. Executivul de la Bruxelles ar putea însă întârzia luarea unei decizii pentru a pune la rândul ei presiune asupra statelor să crească ritmul de cheltuire a banilor europeni.
Sursa: Pro TV
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.