Nu toți bugetarii vor beneficia de creșteri salariale de la 1 ianuarie 2019. Cine sunt cei care nu vor primi bani în plus

Nu toți bugetarii vor beneficia de creșteri salariale de la 1 ianuarie 2019. Cine sunt cei care nu vor primi bani în plus

Nu toți bugetarii vor beneficia de creșteri salariale de la 1 ianuarie 2019. Cine sunt cei care nu vor primi bani în plus 534

De la 1 ianuarie 2019, bugetarii vor beneficia din nou de o creştere salarială, potrivit Legii salarizării. Cei care nu vor primi bani în plus la salarii sunt medicii şi asistentele, care au primit de la 1 martie 2018 o creştere până la nivelul din 2022.

„De la 1 ianuarie 2019, salariile ar trebui să crească, potrivit Legii salarizării, cu 25% din diferenţa din ceea ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022 şi valoarea din decembrie 2018. Pe de altă parte, conform Ordonanţei de Urgenţă din luna aceasta, toate sporurile vor îngheţa la nivelul din 2017”, a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”.

Potrivit lui Hossu, peste 70-75% din bugetari vor simţi o creştere salarială de la 1 ianuarie 2019. Sursă: Mediafax

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.