Noul impozit pentru restaurante și hoteluri: Din 31 martie, fără opțiuni și favoruri pentru microfirme

Noul impozit pentru restaurante și hoteluri: Din 31 martie, fără opțiuni și favoruri pentru microfirme

În plus, cum data programată inițial pentru aplicarea, 1 ianuarie, a fost demult depășită, noul impozit este programat acum, conform ultimelor informații, să fie introdus din 31 martie, dacă întreaga procedură legislativă - avizul ambelor Camere ale Parlamentului, promulgarea proiectului de către președinte și publicarea în Monitorul Oficial - va fi încheiată până atunci.

Noul sistem de impunere a fost inițiat în Parlament, sub forma unei propuneri legislative privind impozitul specific unor activități, cu intenția să fie aplicat începând cu luna ianuarie a acestui an, Profit.ro anunțând însă că, din cauza unei întârzieri în discuțiile parlamentare, noile impozite nu vor mai fi aplicate din prima zi a anului 2016, ci cel mai devreme din primăvară, posibil din luna martie.

În urmă cu o săptămână, Profit.ro a anunțat, citând un document oficial, că parlamentarilor li s-a propus ca restaurantele și hotelurile să aibă la dispoziție o perioadă în care să decidă dacă vor să fie impozitate după actualul sistem sau optează pentru impozitul fix pregătit de autorități, iar micile pensiuni, baruri, pizzerii și shaormerii, excluse din categoria firmelor care pot alege să plătească noul impozit, să fie reintroduse în categoria celor cărora le este aplicabil cu drept de opțiune.

În forma avansată inițial, noile impozite urmau să se aplice tuturor operatorilor din turism și din industria serviciilor de alimentație, dar proiectul a fost modificat ulterior, excluzând de la aplicare microîntreprinderile.

„Agenții economici din sectorul turismului și cei din alimentația publică doresc ca acest impozit să fie unul de tip opțional. Un impozit forfetar, impus cu ceva vreme în urmă, a dus la distrugerea multor societăți comerciale. O perioadă, această posibilitate de a opta pentru una sau cealaltă dintre cele două variante de impozitare ar rezolva problema. Cei care optează pentru impozitul specific vor plăti în funcție de numărul de locuri de cazare sau de spațiul pe care își au ca suprafață pentru alimentație publică, deci un impozit fix plătit la termenele stabilite, iar ceilalți vor opta pentru impozitul plătit acum", se arată în documentul citat.

Ultimele informații relevă însă că parlamentarii nu au acceptat niciuna dintre aceste propuneri, respectiv nici să existe posibilitatea unei opțiuni, nici ca microîntreprinderile să fie reintroduse în categoria firmelor cărora le poate fi aplicat noul impozit.

Singura modificare importantă operată este cea care stabilește că noul impozit va fi aplicat începând cu 31 martie 2016.

În prezent, o microîntreprindere cu mai mult de doi salariați achită un impozit anual de 1% din venit, microfirmele cu un singur salariat plătesc 2% din venit, iar cele care nu au niciun angajat declarat sunt impozitate cu 3% din venit. Pentru celelalte firme, impozitul este de 16% pe profit.

În schimb, dacă va opta pentru viitorul impozit, un hotel clasificat cu una sau două stele din centrul Bucureștiului va plăti, așa cum Profit.ro a anunțat la începutul lunii noiembrie, un impozit anual de 223 lei/loc de cazare în timp ce un hotel de lux, 5 stele, va fi taxat cu 891 lei/loc, în timp ce impozitele pentru hoteluri din alte orașe vor pleca de la 135 lei/loc și vor ajunge la circa 580-650 lei/loc.

O pensiune de dimensiuni mici poate plăti, dacă optează pentru viitorul sistem, de la 150 lei/loc, în cazul în care sunt încadrate la 1-2 stele sau margarete și se află la periferia Bucureștiului, și de la 178 lei/loc, dacă unitatea este în centrul Capitalei. La 3 stele sau margerete, impozitul ar fi cuprins între 225 lei/loc-267 lei/loc, în funcție de zona Bucureștiului în care se află.

La rândul lor, micile restaurante și shaormeriile din centrul Bucureștiului ar plăti un impozit anual de circa 11.000 lei, pentru o suprafață de până la 30 metri pătrați, iar proprietarii de baruri din centrul Capitalei ar plăti, pentru aceeași suprafață maximă de 30 metri pătrați, un impozit anual de 6.601 lei.

Un impozit mai mare de 38.000 lei vor plăti, dacă vor opta pentru acesta, unitățile foarte mari, de peste 800 metri pătrați, sume comparabile urmând să achite și localurile din centrul celorlalte mari orașe, precum Brașov, Constanța, Cluj-Napoca. Pentru baruri și discoteci, cel mai mic impozitul anual în București va depăși 5.300 lei. Sursa: profit.ro

Stirea anterioara

Singura spălătorie ecologică a botoşănenilor! Bio Cleaning Nord îţi face hainele ca noi! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.